Interdicție ridicată după 11 ani: fanii din Grecia își pot însoți echipele în deplasări. Primul test va fi Panathinaikos – PAOK

Interdicție ridicată după 11 ani: fanii din Grecia își pot însoți echipele în deplasări. Primul test va fi Panathinaikos - PAOK
  • Publicat:
  • Actualizat:

În 2003, din cauza numărului alarmat de incidente violente provocate de suporteri, conducătorii fotbalului din Grecia decideau interzicerea fanilor echipelor oaspete la meciurile considerate de risc maxim. Un studiu publicat în 2009, în cartea „Violență în întrecerile sportive: Economie, Istorie și Politică” arată că, în sezonul anterior interdicției, 2002 – 2003, în 61 din meciurile din prima ligă elenă au existat incidente. În cele mai multe dintre confruntările violente au fost implicați suporterii formațiilor din Atena, Olympiacos, Panathinaikos, AEK, și cei ai celor mai importante echipe din Salonic, PAOK și Aris. 

După aplicarea interdicției, statistica incidentelor a cunoscut o îmbunătățire rapidă. În primul sezon, 2003 – 2004, procentul meciurilor în care au existat probleme legate de comportamentul suporterilor a scăzut de la 25,42% la 11,67%. Cel mai liniștit sezon a fost 2007 – 2008 în care au fost doar 5 partide cu incidente.

După 11 ani în care, deși a fost criticată de ultrașii eleni, sancțiunea pentru fanii echipelor oaspete a dat rezultate, oficialii fotbalului din Grecia vor să revină la normal. Primul test va fi în această duminică, la meciul Panathinaikos – PAOK.

300 de fani din Salonic vin la Atena. Poliția și-a dat acordul 

Săptămâna trecută, Panathinaikos și PAOK și-au disputat Cupa Greciei într-o finală organizată pe Stadionul Olimpic din capitala elenă. Aproximativ 22.000 de mii de fani au făcut deplasarea de la Salonic, iar autoritățile au lăudat, la final, atitudinea celor două grupuri de suporteri. Comportamentul acestora i-a determinat pe conducătorii fotbalului din Grecia să încerce din nou să le ofere libertate totală suporterilor. În acest weekend, pe „Apostolos Nikolaidis”, cele două echipe se vor întâlni din nou, de data aceasta pentru play-off-ul campionatului, și, după o pauză de 11 ani, 300 de fani ai lui PAOK vor avea voie pe stadionul lui Panathinaikos. „Meciul de duminică este o mare oportunitate pentru ca fanii să demonstreze că pot coexista în același stadion fără să existe incidente„, scriu jurnaliștii de la gazzeta. gr. 

Vineri, Poliția din Atena a inspectat stadionul „Apostolous Nikolaidis” și și-a dat acordul pentru primirea celor 300 de fani ai lui PAOK. 

34 de suporteri au fost arestați sâmbătă, la finala Cupei Greciei, pentru posesie de narcotice sau de materiale pirotehnice

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
ANIMAŢIE.
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună spre moarte. Soţia unuia dintre…
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×